Cea mai ușoară meserie din lume

Nu știu dacă politica este cea mai veche meserie din lume, dar sigur este cea mai ușoară. În primul rând, pentru a fi politician nu ai nevoie de niciun fel de studii serioase. Poți să fi terminat orice facultate inventată sau chiar una online, nu are importanță.

Politica este singurul loc de muncă de pe planetă unde nu trebuie să prezinți nicio diplomă la angajare sau, mai corect spus, poți să prezinți orice diplomă și nimeni nu te va respinge și nu va râde de tine. Dacă ai studiat la Sorbonne Université ești la fel de bun și de calificat să fii ministru sau primar precum cel care a absolvit la Universitatea Bioterra. Sau precum cel care a absolvit glorioasa universitate rezultată din transformarea liceului cooperației meșteșugărești.

Mai mult, ca politician, ai drepturi nemăsurate privind numărul de diplome pe care le poți căpăta. Masterate, doctorate, orice are un antet și se numește diplomă îți este permis. Nu contează că mergi sau nu la cursuri, că scrii sau nu vreo teză de doctorat, orice diplomă îți dorești, pe aceea o vei primi. Și tot politica este singura profesie în care poți să te lauzi cu diplome care ar stârni râsul la orice interviu de angajare, de exemplu cu diplome care atestă că ai trecut pe la un curs de albaneză sau pe la un curs introductiv de două săptămâni.

În al doilea rând, orice politician este apt să ocupe, cu ușurință, orice post din administrația țării, fără niciun fel de îngrădire. Singura condiție care i se pune este să fi lipit suficiente afișe sau să aibă unchiul, nepotul sau amantul potrivit.

Iată, bunăoară, onorabilul Dumitru Chiriță, președintele ANRE, adică al agenției care s-a ocupat și se ocupă de piața de energie, sursa principală a tuturor nenorocirilor care au lovit economia noastră în ultimul an. Dumitru Chiriță este fericitul destinatar al unui salariu de peste 11.000 euro pe lună.

Sursa: http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=68&cam=2&leg=2016&pag=0

Omulețul acesta  a fost un simplu electrician și mai apoi șef de sindicat, deputat, vicepreședinte la Casa de Sănătate și reglementator de piață la nivel național. Cu ușurință a bifat și o facultate particulară, ba chiar și un master la Universitatea din București. Oare de ce se ocupă ziariștii de cele câteva sute de doctorate ale politicienilor și nu de licențele sau masteratele obținute de către aceștia? Eu cred că ar rezulta lucruri de o mie de ori mai spectaculoase…

În al treilea rând, ca politician poți să faci orice, sigur nu va exista nicio consecință. Bunăoară, ministrul energiei din guvernele Orban, Cîțu și Ciucă, respectabilul Virgil Popescu. Distinsul domn, înarmat zilnic doar cu cravată și ochelari, a reușit să schimbe o țară net exportatoare de energie într-una net importatoare. S-a ambiționat să închidă mine și centrale electrice, să impună legi (precum cea pompos numită Gas Release Program) care au crescut prețul gazului de câteva ori. Și-a numit prietenii de la partid în conducerile tuturor companiilor din energie. Acest om, de mână cu Klaus Iohannis, a reușit, de unul singur, să dubleze prețul energiei pentru populație și să îl crească de trei-patru-zece ori pe cel pentru companii.

Acestui om i se datorează încetarea activității la cel mai mare producător de îngrășăminte din țară. Acestui om i se datorează reducerea la mai puțin de jumătate a activității de producere a aluminiului primar. Acest om și-a urmărit cu înverșunare programul irațional, care are următorul rezultat: câteva firme producătoare de energie au realizat profituri impozabile de maxim zece miliarde de lei în plus pe an, dar au sărăcit toate celelalte companii din țară. Numai pe măsurile de compensare și plafonare generate de prețurile lui Popescu, statul cheltuie dublu față de cât primește ca dividende în plus din acele profituri.  Să mai amintesc și de faptul că, în plină criză a prețurilor la energie, Popescu a patronat pensionarea anticipată a operatorilor super-calificați de la minele din Gorj sau chiar scoaterea din funcțiune a două grupuri energetice? Și cum a fost răsplătit ministrul Popescu pentru toate aceste performanțe? Simplu, a fost bătut în cuie pe scaunul de ministru, ca un simbol al sfidării unei națiuni întregi.

Dar, până la Virgil Popescu, alții au făcut lucruri și mai trăsnite: unul i-a dat voie indianului Mittal să închidă trei sferturi din capacitățile de la Sidex Galați, inclusiv să demoleze un laminor fără autorizație de demolare legală, altul a semnat simplu pe cererea OMV de a închide a treia rafinărie a țării și întreaga petrochimie din Petrom, un altul a decis, pe persoană fizică, să dea gratis unei firme jumătate din cel mai mare zăcământ de gaze din marea Neagră.

În al patrulea și ultim rând, ca politician, ai dreptul să spui oricât de multe prostii vrei și oricât de mari. Uite, de exemplu, un alt ministru al energiei, Anton Anton pe numele său: ”Vrem să accesăm un program european prin care să introducem în România o idee care n-a mai fost introdusă în lumea asta – sau poate c-o fi fost făcută, dar nu ştiu eu – şi anume să acumulăm energie electrică în depozite de gaze” (Sursa – AICI).

Cei mai curajoși politicieni sunt, însă, cei care se luptă cu creșterile de preț generate de criza energetică pe care tot ei au produs-o. Nu există penibilitate mai mare care să nu fi fost spusă în ultimii ani de politicienii noștri. Unii propun de trei ori pe săptămână anulări de accize și de TVA. Cum crește prețul la benzină, hop să reducem accizele. Sau să le desființăm. Mai contează că acele accize hrănesc bugetul de unde se plătește inclusiv salariul politicianului generos cu tăierea accizelor? Alt politician de soi decide să pensioneze personalul militar din poliție și servicii speciale începând de pe la 40 de ani, dar să mobilizeze, în schimb, alți români până pe la 60 de ani.

Cei mai spectaculoși politicieni sunt aceia care trimit, în direct și la o oră de maximă audiență,  fioroșii inspectori de la protecția consumatorilor să se lupte cu prețurile din piețe și benzinării. Nu mai contează că acele prețuri sunt fixate tocmai de companiile unde statul este și el acționar.

Un alt exemplu de politician prea slobod la gură este chiar marele Baron de la Sibiu. Acesta a câștigat alegerile tunând și fulgerând împotriva corupției și apoi a patronat, cu muțenie, zeci de contracte prin încredințare directă. A promis românilor educație și astăzi a ajuns educația ultimul domeniu de care statul patronat de el se îngrijește.

Ultimul exemplu de demagogie politică extremă este și cel mai comic. Florin Cîțu, inegalabilul ”Ali Comicul” al României. Omul care, după ce a fost ministru de Finanțe un an și-un sfert și apoi premier, astăzi tună și fulgeră că România s-a împrumutat prea scump și prea mult și plânge că țara intră în recesiune. Cum este să împrumuți peste o treime din întreaga datorie a țării din istorie și apoi să te plângi de aceste împrumuturi? Ați mai văzut așa ceva?

Astfel se face că, la cât de ușoară este meseria de politician, pe nimeni nu mai miră că este practicată la fiecare colț de stradă în România. La fiecare colț de stradă unde sigur găsești o bordură schimbată lunar de câte vreun politician dezinvolt.